Produs nou: Crema de fistic Mediterania, de pe dealurile însorite ale Siciliei

După ce am dat drumul la treabă pe Fistic Boutique, ne-au surprins două lucruri. În primul rând, nu aveam nici cea mai mică idee cât de mulți fisticioși sunt în România. În al doilea rând, nu ne imaginam că pot fi atât de multe produse făcut cu și din fistic. Cercetând piața, mergând la târguri și călătorind, am descoperit o gamă imensă de produse, pe care vom încerca încet, încet să le introducem în oferta noastră.

Și așa am ajuns într-unul dintre locurile cu cea mai veche tradiție în fistic. Ca și în cazul untul de fistic (de pe insula grecească Aegina), aici avem de-a face tot cu insulă. Mai mare, mai cunoscută și care produce cel mai scump fistic din lume. Este vorba despre Sicilia.

Fistic Sicilia

Deși mulți dintre noi poate se gândesc la altele când aud Sicilia, insula este un paradis al gastronomiei mediteraneene. Portocale roșii de Sicilia, roșii Pachino, smochine indiene de Etna, brânzeturile Ragusano și Pecorino, ciocolata de Modica și o mulțime de vinuri sunt doar câteva din produsele DOC (denumire de origine controlată) și IGP (indicație geografică protejată) originare din Sicilia.

Dar “aurul verde” al Siciliei este fisticul, cultivat aici de aproape 2000 de ani. Ceea ce face Sicilia una dintre cele mai vechi regiuni cultivatoare de fistic din lume, după Orientul Mijociu.

Fisticul se întinde pe întreaga întindere a insulei, dar o zonă se remarcă în mod deosebit, și anume Bronte, la poalele vulcanului Etna. Sicilia nu este o mare exportatoare de fistic (doar 1% din producția mondială vine de aici), dar fisticul de Bronte (denumire de origine controlată) este considerat cel mai scump fistic din lume, un kilogram valorând de 2-3 ori mai mult decât fisticul crescut în SUA sau Iran, cei mai mari producători mondiali.

Produsă din fistic crescut în Sicilia, de crema de fistic Mediterania ne-am îndrăgostit de la prima degustare. Ne-a plăcut foarte mult și încurajați și de reacțiile celor cu care am făcut câteva sampling-uri, am hotărât să o introducem în oferta noastră. Așa că acum nu rămâne decât să încercați și voi. Sigur nu o să va pară rău, mai ales că nici prețul nu este rău deloc:

Cremă de fistic

Cele mai importante beneficii ale fisticului

Deși pe rafturile supermarketurilor putem găsi o mulțime de produse, fisticul este considerat de foarte multă lume drept “gustarea perfectă”. Putând fi cumpărat și preparat într-o mulțime de feluri, fisticul are un gust inconfundabil și un conținut sănătos de proteine, fitochimicale, vitamine și minerale. Pe lângă acestea, fibrele și grăsimile sănătoase ajută la controlul greutății, chiar dacă fisticul nu are puține calorii. Așadar, să vedem care sunt cele mai importante beneficii ale fisticului: [Citeşte tot articolul…]

Vara asta, Fistic Boutique este și la Limanu

Fistic Boutique și sailingul “go together like a horse and carriage” cum zice celebrul refren. Iar pentru că noi am descoperit toate minunățiile de fistic ale Greciei ajungând în diverse insule cu yacht-urile cu vele, ne este foarte greu să ne gândim la una fără cealaltă. Așa că vara aceasta vom fi prezenți foarte des la Limanu, alături de prietenii noștri de la Set Sail, cea mai mare școală de navigație cu vele din România. [Citeşte tot articolul…]

Am terminat și primul nostru concurs

În urmă cu două săptămâni, am dat drumul primului nostru concurs pe Facebook. Am pus la bătaie 5 borcane de unt de fistic și regulile au fost cât se poate de simple: oricine voia să participe trebuia să lase un comentariu la postarea de pe pagina noastră de Facebook în care să taguiasca maxim 5 prieteni. Atât cel care comenta cât și cei taguiti în comentariu erau înscriși automat în concurs. Cine voia și mai multe șanse putea [Citeşte tot articolul…]

Am deschis!

În sfârșit am deschis prăvălia! A durat un pic mai mult decât credeam noi, dar nu are importanță. Acum doar suntem bucuroși că putem oferi produsele noastre de fistic. Pentru mai multe despre noi, vă invităm să citiți pagina “Povestea noastră“.