Numele kumquat derivă de la cuvânt chinezesc care înseamnă portocală aurie. Și, dacă veți arunca un ochi la dulceața de kumquat, veți înțelege de ce. Culoarea intensă ne face să ne gândim la raze de soare prinse într-un borcan, iar gustul proaspăt, ușor dulceag-amărui ne duce cu gândul la diminețile de weekend petrecute alături de un mic dejun sănătos și neapărat delicios.
Micuț ca formă, un pic mai robust decât o măslină, colorat ca o portocală, fructul crește în copăcei firavi, cu o înălțime între doi și patru metri, cu frunze lucioase de un verde închis și flori cu petale subțiri și albe. Simpaticele fructe, care încap în palma unui copil, sunt adesea folosite pentru un lichior specific zonei din Corfu. Pot fi consumate și crude, dar sunt cel mai mult iubite sub formă de dulceață.
Cum mâncăm dulceața de kumquat?
Servită lângă ceai în boluri mici de cristal, dulceața va aduce un pic din nostalgia vizitelor pe la diverse mătuși care aveau mereu la îndemână ceva delicios pentru copii, dar va surprinde prin gustul inedit. Sigur, o puteți folosi și în clătite sau pe post de topping pentru înghețata de vanilie, cea de fructe de pădure sau de căpșuni.
Dacă doriți să cuceriți inima unui gurmand, noi vă recomandăm să încercați tarta răsturnată de kumquat. Asemenea tartei cu mere, se prepară rapid, iar fructele din dulceață vor oferi nu numai un gust intens și profund, dar și o glazură arămie care vă va face cu ochiul de sub perdeaua de frișcă proaspăt bătută.
Pe lângă prăjituri, clătite sau tarte, dulceața de kumquat va asezona perfect și mâncărurile sărate. Recomandăm să întindeți dulceața peste brânzeturile tari și sărate.
Fripturile de porc care au zăcut molcom într-un cuptor încins sunt cel mai bine asezonate cu un sos proaspăt precum cel de merișoare, care va primi un pic de zvâc dacă adăugați la el o lingură de dulceață. Iar pentru puiul la rotisor recomandăm un sos ușor de preparat din citrice și unt, frecat cu dulceață de kumquat care va adăuga savoare cărnii altfel fade.
L-am numit fructul de aur nu numai pentru culoare lui, dar și pentru versatilitatea lui în orice bucătărie. Aduce noroc, este plin de vitamine și antioxidanți, vindecă răceli, ridică orice mâncare la rang de artă și are poveste.
Informații
Kumquat în sirop (450g). Ingrediente: Kumquat (45%), zahăr, sirop de glucoză, acidifiant: acid citric, conservant: sorbat de potasiu (maxim 0,1%), arome.
Poate conține urme de alte fructe uscate sau coji. A se păstra într-un loc uscat și răcoros.
Preparat și ambalat în Grecia.
Angelica Gaspar –
Am cumpărat doua borcane și vreau să mai comand. Este excelentă. Recomand.
Manuela Segal –
sunt exceptionale, recomand
Anca Socolovschi –
Produse excelente, echipa f atenta la relatia cu clientii! Felicitari!
Daniela Iacomi –
Mulțumesc mult! Este minunată! ⭐⭐⭐⭐⭐❤
Doina –
Delicioasa.
Mirela –
F buna !
Livia Halici –
Bună de tot! Și cea de smochine! Și de trandafiri!
Marieta Gogelescu –
Delicioasă dulceață!
Doina Carp –
Foarte bună!!!
Mariana Furdu –
Foarte bună și aromată !
Horea Porumb –
E o minune.
Sofia Tirlea –
Foarte bună…o delicatesă
Olga Gavanescu –
Foarte bune!