Povestea fructului Kumquat
În vremuri de mult apuse, pe când China își păzea cu îndârjire secretul frunzelor de ceai, Robert Fortune, un botanist scoțian, pleacă spre meleagurile chinezești într-o călătorie lungă. Se deghizează în chinez (nici noi nu înțelegem exact cum a reușit), practică adesea întâlnită între exploratorii englezi din acele timpuri, care nu aveau voie să se depărteze prea mult de porturi și pătrunde într-o fabrică de ceai de unde fură secretele băuturii care îi fascinase pe britanici timp de 200 de ani. Pe atunci, europenii iubitori de ceai știau doar că frunzele se aruncă în apă fierbinte, lucru care părea simplu, dar care nu explica procesul prin care ele trec pentru a da delicioasa băutură.
Întors la Londra, Robert Fortune prezintă frunzele, explică cum acestea sunt prelucrate cu mare grijă în mai multe etape și schimbă istoria ceaiului pentru totdeauna, care până atunci fusese importat exclusiv din India. Pentru acțiunile sale și multele aventuri prin care a trecut pe meleagurile chinezești încercând să afle toate tainele frunzelor păzite timp de 2000 de ani, Fortune va fi numit hoțul de ceai.
Înainte de povestea ceaiului care a transformat un botanist cu multe studii într-un hoț misterios (unii fură diamante, alții frunze), Robert Fortune, fascinat de știința plantelor, se împiedică în multele sale călătorii de diferite fructe exotice printre care și kumquat-ul. Vânătorul de plante, numit astfel chiar într-una dintre biografiile sale, studiază fructul cu coajă subțire dar dulce și miez acrișor, pe alocuri ușor amar, și îl aduce înapoi în Europa.
De aici fructul kumquat, iubitor de climă caldă, dar rezistent și la temperaturi scăzute, își găsește o nouă casă atât în Italia cât și în Grecia, mai târziu și în zonele calde ale Americii, unde se poate în sfârșit relaxa exact în mediul liniștit pe care îl adoră.
Micuț ca formă, un pic mai robust decât o măslină, colorat ca o portocală, fructul crește în copăcei firavi, cu o înălțime între doi și patru metri, cu frunze lucioase de un verde închis și flori cu petale subțiri și albe. Simpaticele fructe, care încap în palma unui copil, sunt adesea folosite pentru un lichior specific zonei din Corfu. Pot fi consumate și crude, dar sunt cel mai mult iubite sub formă de dulceață.
Asiaticii spun că kumquatul aduce noroc și prosperitate și recomandă să fie ținut în casă pe timp de iarnă, dar mai ales în ajunul noului an chinezesc când pomul abundă de fructe. De aceea este folosit pe post de obiect ornamental în festivitățile de anul nou chinezesc și oferit cadou pe post de plantă de casă.
Ba chiar circulă o legendă urbană prin barurile din București cum că ultimul câștigător la potul cel mare de la loto ar fi trecut, în drum spre loterie, pe lângă un magazin din lanțul acela bine-cunoscut care se găsește la fiecare colț de stradă. Se oprise pentru o sticlă de apă, dar kumquatul îi sărise în ochi și, fiind curios din fire a cumpărat câteva bucăți. Ajuns la loterie unde era coada mare, omul a început să ronțăie fructele în timp ce își alegea aleatoriu numerele norocoase. Se mai zice că a folosit banii câștigați să își cumpere o livadă de copăcei și că ar moțăi chiar și în ziua de azi printre fructele aurii.
Numele kumquat derivă de la cuvânt chinezesc care înseamnă portocală aurie și, dacă veți arunca un ochi la dulceața noastră, veți înțelege de ce. Culoarea intensă ne face să ne gândim la raze de soare prinse într-un borcan, iar gustul proaspăt, ușor dulceag-amărui ne duce cu gândul la diminețile de weekend petrecute alături de un mic dejun sănătos și neapărat delicios.
Un fruct cu multiple beneficii
Ca orice fruct din familia citricelor, kumquatul este plin de vitamina C, are și vitamina A, un pic de calciu, fier, magneziu și potasiu. Față de rudele sale acrișoare, fructul este singurul care are o coajă comestibilă și delicioasă, iar culoarea aurie și-o datorează flavonoidelor, o substanță antioxidantă căruia îi place să se ia la harță cu compușii chimici responsabili de cancer. Atât pulpa, dar mai ales coaja conțin proprietăți anti-inflamatoare care pot ajuta în problemele cu inima. Inclusiv sâmburii sunt comestibili, aceștia conținând o doză mică de omega-3.
Medicina chinezească îl folosește pentru afecțiuni ale gâtului, dureri și alte supărări legate în general de cântatul excesiv de sub duș sau urlatul la volan în trafic. Personal, noi îl recomandăm pentru afecțiuni ale sufletului, mai ales cele care au legătură cu dorul de vacanță, soare și căldură.
Pentru toate beneficiile sale, kumquartul este un fruct numai bun servit pe post de gustare între mese. Nu trebuie curățat, sâmburii sunt comestibili, 100 de grame (cam 5 bucăți) de fruct conțin 73% din doza zilnică de vitamina C și pot fi înfulecați dintr-o singură înghițitură. Lasă mâinile curate și frumos mirositoare datorită uleiurilor esențiale pe care le conține și este destul de sățios și hidratant, fără a îngrășa, fiind compus 80% din apă.
Cum consumăm fructul?
Ei bine, kumquatul este pe cât se poate de versatil. Ținut în frigider, kumquatul rezistă până la zece zile. El poate fi consumat crud, neapărat cu tot cu coajă pentru un pic de dulce. În zilele reci de iarnă, fructul este perfect pentru un ceai cald de încălzit oasele. Mai mult, ceaiul va alunga orice simptom de răceală năzdrăvană.
De asemenea, tăiat felii subțiri, kumquatul va adăuga o savoare astringentă salatelor cu frunze verzi, mai ales când este combinat cu semințe de floare soarelui sau bucățele mici de migdale.
Pentru că este un fruct din familia citricelor, kumquatul se potrivește perfect cu orice fel de carne căreia îi va tăia din greutate și merge foarte bine și cu peștele fript, copt sau crud.
Dulceața de kumquat poate fi consumată în nenumărate feluri. Servită lângă ceai în boluri mici de cristal, dulceața va aduce un pic din nostalgia vizitelor pe la diverse mătuși care aveau mereu la îndemână ceva delicios pentru copii, dar va surprinde prin gustul inedit. Sigur, o puteți folosi și în clătite sau pe post de topping pentru înghețata de vanilie, cea de fructe de pădure sau de căpșuni.
Dacă doriți să cuceriți inima unui gurmand, noi vă recomandăm să încercați tarta răsturnată de kumquat. Asemenea tartei cu mere, se prepară rapid, iar fructele din dulceață vor oferi nu numai un gust intens și profund, dar și o glazură arămie care vă va face cu ochiul de sub perdeaua de frișcă proaspăt bătută.
Pe lângă prăjituri, clătite sau tarte, dulceața de kumquat va asezona perfect și mâncărurile sărate. Recomandăm să întindeți dulceața peste brânzeturile tari și sărate. Fripturile de porc care au zăcut molcom într-un cuptor încins sunt cel mai bine asezonate cu un sos proaspăt precum cel de merișoare, care va primi un pic de zvâc dacă adăugați la el o lingură de dulceață. Iar pentru puiul la rotisor recomandăm un sos ușor de preparat din citrice și unt, frecat cu dulceață de kumquat care va adăuga savoare cărnii altfel fade.
L-am numit fructul de aur nu numai pentru culoare lui, dar și pentru versatilitatea lui în orice bucătărie. Aduce noroc, este plin de vitamine și antioxidanți, vindecă răceli, ridică orice mâncare la rang de artă și are poveste. A transformat un botanist într-un vânător de plante, a călătorit în toată lumea și s-a așezat acolo unde i-a plăcut mai mult. Este iubit de adulți și copii, de bucătari și cofetari, de vegetarieni și omnivori.
Nu în ultimul rând, dulceața noastră de kumquat este invitația perfectă la joacă în bucătărie, asta dacă nu terminați borcanul în timp ce așteptați să fiarbă apa pentru ceaiul chinezesc făcut atât de popular de către Robert Fortune.
Vreau sa cumpăr